Terapie de cuplu Imago

Terapia relațională Imago de cuplu

„Ne naștem dintr-o relație, suntem răniți într-o relație și ne vindecăm printr-o relație.” (Harville Hendrix, co-fondator IMAGO)

Istoria și fundamentul terapiei

Ce este Imago?

Terapia IMAGO face parte din categoria modelelor de intervenție psihoterapeutică care se bazează pe paradigma relațională și care reunește diferite arii științifice: psihologia relațiilor, gândirea sistemică, neuroștiințele, fizică cuantică, cosmologia și filosofia contemporană.

Teoria IMAGO este o teorie integrativă, creatorul modelului de gândire IMAGO (Harville Hendrix) preluând o serie de concepte, elemente și explicații din alte modele de gândire (teoria sistemică, teoria psihanalitică, teoria Gestalt, teoria umanistă, teoria Jungiană, teoria cognitiv-comportamentală, teoria relație-obiect, psihodramă, teoriile despre dezvoltarea și funcționarea creierului uman).

Viziunea IMAGO are ca principiu de bază faptul că relațiile reprezintă vehiculul care asigură creșterea, dezvoltarea și vindecarea ființei umane. Prin urmare, dacă relația este sănătoasă, atunci la fel vor fi și cei doi parteneri care-i aparțin acesteia. Relațiile de lungă durată sunt văzute ca făcând parte din procesul cosmogenetic, ceea ce înseamnă că printr-o comunicare conștientă, partenerii de cuplu își vor cultiva atât nivelul de angajament față de relația care-i leagă, cât și nivelul de diferențiere psihologică și emoțională.

Care este specificul terapiei relaționale Imago

Obiectivul primordial al Terapiei Relaționale IMAGO este de a ajuta cuplurile în procesul de redobândire și menținere a siguranței relaționale și a pasiunii afective. Iar elementul-cheie de intervenție psihoterapeutică este dialogul conștient: un proces structurat de comunicare format din trei pași – oglindirea mesajelor transmise de emițător, validarea veridicității acestuia și empatia, respectiv identificarea și recunoașterea emoțiilor emițătorului. 

Responsabilitatea principală a terapeutului IMAGO este de a asigura un cadru terapeutic optim pentru ca cei doi parteneri să-și însușească abilitățile necesare integrării dialogului conștient în viața de zi cu zi, definit de siguranță, compasiune și empatie (elemente care pot asigura procesul de conștientizare). Terapeutul IMAGO nu are nicio responsabilitate directă cu privire la rezolvarea problemelor cu care vin în terapie cei doi parteneri de cuplu, el este mai degrabă un facilitator al dialogului conștient sau un coach care facilitează procesul de reconectare psihologică și încurajează individualizarea și ieșirea din simbioză. 

Procesul de intervenție terapeutică cuprinde și elemente de psihoeducație prin care cuplurile află despre cele trei părți ale unei relații: îndrăgostirea romantică, lupta pentru putere, interdependența sănătoasă (iubirea matură), dar și despre principiul relațional zero negativitate care descurajează orice formă de judecată, critică sau rușinare din interacțiunea celor doi parteneri de cuplu și înlocuirea acestora cu atitudini pozitive, aprecieri, comportamente de grijă.

Un alt aspect definitoriu al Teoriei IMAGO este reprezentat de tiparul inconștient în baza căruia ne alegem partenerii, funcția superioară a relației de cuplu fiind vindecarea rănilor din copilărie și continuarea procesului de creștere și dezvoltare psihologică și emoțională. Vindecarea este posibilă doar atunci când primim din partea partenerului ceea ce părinții nu au putut să ne ofere în copilărie. Creșterea (maturizarea și evoluția relațională) este un proces de expandare psihologică prin care și noi îi oferim celuilalt ceea ce nu a primit de la îngrijitorii săi în copilărie. Astfel, dintr-o perspectivă IMAGO, relațiile conștiente (definite de angajament și respect reciproc) sunt contextele în cadrul cărora se produce adevărata vindecare și adevărata dezvoltare.

Pentru detalii și programări vezi link:  Adriana www.adrianapalievici.ro / Denis www.spatiuldintre.ro 

Terapia Imago

Cum decurg ședințele de terapie în paradigma relațională Imago?

„A fost un moment al sincerității, clarității, vindecării, un moment al răspunsurilor pe care le așteptam. Un moment care a creat cu adevărat acest spațiu al intimității și conexiunii mai profunde dintre noi, de care ne-ați vorbit."
cuplu G&F